Friday, January 9, 2009

Gazeta de Sud: Cui aparţine Luna?


Delia Patru, from the Romanian newspaper "Gazeta de Sud", writes:
În timp ce agenţiile spaţiale internaţionale caută să îşi trimită cât mai repede un reprezentant pe orbită, un cercetător de la Agenţia Spaţială Română pune în discuţie problema proprietăţii astrului selenar. ... Cu o astfel de aglomeraţie de prezenţe pe Lună, cineva şi-a pus, cum era şi normal, întrebarea cum vor fi împărţite eventualele încasări pe solul selenar. Spre surprinderea tuturor, întrebarea nu a venit de la vreun reprezentant al NASA sau ESA (Agenţia Spaţială Europeană), ci din partea Agenţiei Spaţiale Române. În anul recent încheiat, editura Springer a lansat volumul „Who Owns the Moon? - Extraterrestrial Aspects of Land and Mineral Resources Ownership“, aparţinând lui Virgiliu Pop, specialist în cadrul Agenţiei Spaţiale Române. Tonul abordat este extrem de serios, Pop combătând „Moon Treaty“ din 1979, unde luna este considerată o proprietate comună. De altfel, tratatul nu a fost ratificat de nici una dintre naţiunile cu ambiţii lunare serioase. Specialistul român este convins de necesitatea stabilirii şi pentru Lună a dreptului de proprietate, pentru că „spaţiul este o frontieră care favorizează mai mult individualismul, decât colectivismul, iar astfel de provocări trebuie înfruntate aplicând un regim legal adecvat“. Un pic ca în Far West? Vom trăi şi vom vedea. Între timp, există oameni care cumpără teren selenar de ani buni. Tot ce trebuie să faceţi este să accesaţi site-ul www.lunarembassy.com şi, cu 20 de dolari, puteţi deveni proprietarul unei mici bucăţele din Lună."

All is good, except that you CANNOT become the owner of a lunar plot by "buying" it from the Lunar Embassy.

0 comments: